Rick Rubin nu scrie. Rick Rubin sculpteaza spatii in care linistea devine sol fertil pentru creativitate. Nu-ti da instructiuni, nu te motiveaza in mod conventional. In schimb, iti ofera ceva mult mai rar: o stare. O apropiere de tine insuti. O intoarcere la acel loc din care incepe orice lucru autentic.
Cartea lui, The Creative Act, nu este despre muzica. Este despre viata creativa – adica despre orice viata traita cu atentie, prezenta si curaj. Este despre relatia ta cu lumea. Nu cu deadline-urile sau cu succesul. Ci cu acel strat profund in care se intampla, de fapt, toate transformarile importante.
Multi producatori celebri sunt asociati cu un sound. Rubin e asociat cu o energie: creeaza contexte in care artistii, indiferent de genul sau traditia lor, isi gasesc adevarul interior. In carte, vorbeste despre cum sa traiesti cu aceasta atentie indreptata spre ce e viu, viu in tine. Cum sa nu blochezi curgerea. Cum sa nu-ti strici drumul incercand sa controlezi destinatia.
Structura cartii e neobisnuita – scurta, fragmentara, aproape meditativa. Capitol dupa capitol, Rubin te provoaca sa te opresti, sa reflectezi, sa simti. Unii au spus ca e prea vaga. Altii ca e formata doar din clisee. Dar adevarul e ca aceasta carte nu e scrisa pentru minte. E pentru inima. Sau mai exact, pentru acel loc nedefinit dintre cele doua.
Cand esti in impas, poate fi de-ajuns sa o deschizi la intamplare. Sa gasesti o propozitie ca „Uneori, cea mai buna forma de implicare este detasarea” si sa-ti reamintesti ca nu esti singur in framantarea ta. Ca procesul e sinuos. Ca creativitatea nu e un sprint, ci un ritm interior.
Unii (din fericire) au criticat cartea ca fiind superficiala. Nu este. Este, de fapt, o reprezentare profunda si inspirationala a unei forme de a fi – mai ales pentru cei care traiesc din creatie. Sa intelegi de ce faci ceea ce faci, cum o faci si de ce conteaza – asta nu e superficial. Este chiar esenta noastra, adevarul nostru. Iar Rick Rubin il pune pe hartie magnific.
Hai sa recunoastem: orice incercare de a patrunde misterul a ceea ce este „creativitatea” va fi intampinata cu scepticism. Va fi ironizata, etichetata ca fiind „hipiotisme” si alte prostii. Dar asta e o tampenie. Pentru ca tocmai ce nu se poate explica ne face umani. A simti ceva atat de profund incat nu poate fi explicat – asta ne defineste.
Daca nu esti de acord, incearca sa explici cuiva de ce iubesti o anumita persoana. Sau o culoare. Sau o poezie, un animal, o pictura, o mancare, un loc sau o bucata de muzica. Sigur, vei gasi ceva de spus. Dar niciodata nu va cuprinde tot ce simti. Pentru ca atunci cand stii ca ceva este adevarat, nicio explicatie nu e suficienta. Si asta, prieteni, e ceea ce atinge aceasta carte. De asta ma voi intoarce la ea din nou si din nou.